România AURo-atlantică


2021-03-18

Iluzia generată de opţiunea politică pro-europeană a României a dus la orbirea colectivă faţă de derapajele de la valorile europene. Din ce în ce mai mult, principala noastră problemă de securitate naţională este înăuntrul, nu în afara ţării.

Analiză realizată de Vlad Iaviţă

România a intrat în Uniunea Europeană şi NATO cu susţinerea cvasi-unanimă a populaţiei, iar de-a lungul anilor s-a menţinut între statele cu cea mai mare simpatie pentru UE şi SUA. Generaţiile dinaintea epocii fanteziilor cu daci liberi şi portaluri transcendente prin Bucegi au învăţat la şcoală că originea latină a poporului şi limbii române - prin care ne înrudim cu Franţa, Italia sau Spania, unde este azi “acasă” pentru mulţi dintre ai noştri! - este definitorie pentru identitatea noastră ca neam. Prin familia regală ne-am reînrudit cu Europa, şi până şi Ceauşescu a evitat vasalitatea deplină faţă de Moscova. Opţiunea strategică post-decembristă a ţării a fost ferm pro-occidentală chiar şi pe vremea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, când puţin din ce se întâmpla în ţară semăna cu realitatea din UE. Axa “Bucureşti-Londra-Washington” nu a fost descentrată nici măcar de Brexit, de Trump, sau de Dragnea. În prezent, la Bruxelles, România votează constant alături de nucleul franco-germano-vestic şi evită programatic asocierea cu derapajele democratice ale ţărilor din est. Totul în istoria şi identitatea noastră este european, iar azimutul pe care l-am căutat constant după 1989 a fost mereu în Occident. 

Apartenenţa la Uniunea Europeană ne-a adus posibilitatea de a munci şi studia în Vest. În ciuda presiunilor mari şi repetate asupra statului de drept şi a democraţiei, românii au susţinut în ultimii ani agenda anticorupţie, atât la urne, cât şi în stradă. România a avut în mod constant una dintre cele mai bune performanţe economice din Uniunea Europeană, cu o creştere a PIB-ului de opt ori faţă de anii ‘90. Suntem printre statele-model din Europa în privinţa respectării angajamentelor bugetare asumate în cadrul NATO pentru apărare.


Read the full article on Adevarul.

Press Contact:
+36 20 665-0384
Phone:
+36 1 430-6699 / +36 1 430-6695